De citeva decenii bune, nord-coreeanul este educat, inca din fasa, in spiritul unei devotiuni totale, de nuanta mistica, fata de Partid si, mai ales, fata de familia Kim - singura dinastie comunista care mai exista. S-a intimplat intr-o simbata, in tren, unde iubitul conducator Kim Jong-Il trudea pentru fericirea poporului sau. Moartea lui a fost anuntata supusilor abia luni, pentru ca succesiunea dinastica sa fie asigurata, adica nu cumva sa le treaca prin minte unor eretici - de care e plina istoria - ca urmas la tron ar putea sa fie si altcineva, din afara familiei Kim sau, pur si simplu, sa darime tronul. Practica aceasta e binecunoscuta in istoria multor popoare si a fost folosita, aproape intotdeauna, cu acest scop: sa asigure venirea la tron a celui care trebuie si sa evite luptele singeroase pentru putere, mai ales cind erau mai multi pretendenti, frati, fii, unchi etc, ai celui disparut. Moartea lui Soliman Magnificul, de exemplu, marele sultan otoman, a fost anuntata dupa 40 de zile, timp in care marele vizir a reusit sa-i faca pe toti sa creada ca sultanul este viu si conduce expeditia. Cind moartea lui Kim Jong-Il a ajuns la urechile poporului a inceput o nebunie demna de timpuri de mult trecute. Zeci de mii de coreeni se adunau in jurul statuilor defunctului, in piete, pe bulevarde si oriunde era un spatiu ceva mai mare, se prosternau, plingeau in hohote, lacrimile curgeau siroaie, faceau gesturi care exprimau disperarea pentru marea pierdere etc. Cel putin asta aratau imaginile transmise de Agentia Nationala de Presa a RPDC si de Televiziunea de Stat. Ba chiar aceleasi mijloace de informare au relatat, pline de seriozitate, ca nici natura n-a ramas insensibila la marea tragedie; in acea zi, o furtuna de zapada s-a oprit brusc, gheata groasa a unui lac a explodat, un cocor s-a rotit multa vreme in jurul unei statui a lui Kim, iar pe muntele Paektu a apar