Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, a glumit la Atena că Washingtonul ar putea aduce „mulţi bani“ pentru a ajuta Grecia să iasă din criză.
În timpul întâlnirii cu preşedintele elen Karolos Papoulias, Biden l-a prezentat pe unul dintre membrii delegaţiei sale în acest fel: „Acest om reprezintă Departamentul Trezoreriei. A adus sute de milioane de dolari“. Comentariul a stârnit râsete din partea oficialilor greci şi americani prezenţi.
La conferinţa de presă susţinută înainte de întâlnirea cu premierul Lucas Papademos, Biden a declarat că Statele Unite vor susţine Grecia „în aceste vremuri dificile“, fără a preciza măsuri concrete de ajutor.
„Suntem pregătiţi să ajutăm cum putem“, a declarat oficialul american, citat de Reuters. La rândul său, Papademos s-a arătat încrezător că Atena poate conta pe sprijinul SUA.
Liderii europeni se vor reuni vineri la Bruxelles la un summit UE considerat de importanţă crucială pentru viitorul zonei euro. Europa ar putea apela la Fondul Monetar Internaţional pentu atragerea de fonduri de urgenţă, potrivit unor scenarii vehiculate în presa internaţională.
Întrebat care este mesajul său pentru Europa, Biden a spus: „Rezistaţi!“