Andra Scripcaru şi-a adjudecat trofeul pus la bătaie de Miss Universitas, concurs de frumuseţe prin care a fost desemnată cea mai atrăgătoare studentă din oraşul de pe Someş.
„Nu am dimensiunile corpului, picioare subţirele şi lungi, demne de un model. Am văzut, însă, că am calităţile necesare unui concurs de frumuseţe”, recunoaşte sincer Andra Scripcaru. Cu toate acestea, tânăra de doar 20 de ani, studentă în primul al la Facultatea de Studii Europene din Cluj, a fost desemnată joi, la Casa de Cultură a Studenţilor, Miss Universitas, titlu prin care a fost desemnată cea mai frumoasă studentă din Cluj.
Incomodată de proba costumelor de baie
Este de părere că naturaleţea, atitudinea şi răspunsurile pe care le-a dat în timpul competiţiei au fost aspectele care au diferenţiat-o de celelalte concurente. „Recunosc că sunt pudică şi proba costumelor de baie m-a făcut să mă simt incomod. Nu ştiu dacă mă aşteptam să câştig, dar de fiecare dată când sunt într-o competiţie, ţintesc la victorie. Aşa am fost învăţată”, a explicat Miss Universitas. Andra este o obişnuită a competiţiilor, fiind fostă sportivă de performanţă. Ea a practicat şapte ani tenis de performanţă, iar ulterior s-a reorientat spre volei, mai apoi spre dans.
Chiar dacă are până acum trei competiţii importante de frumuseţe pe care le-a câştigat, Andra Scripcaru nu este interesată de o carieră în modelling, însă ar fi tentată să accepte să cocheteze cu televiziunea. Ar accepta chiar şi un post de „asistentă” pentru o emisiune naţională de divertisment, însă numai dacă nu ar trebui să joace rolul unei „fetiţe prostuţe”. „Au fost fete foarte frumoase şi deştepte, care au fost nevoite să joace roluri de fetiţe frumoase, dar prostuţe şi au fost percepute ca atare. Nu vreau să iau parte la aşa ceva”, a conchis Andra Scripcaru, Miss Universitas 2010.
Ce-i place: „Îmi place