Cred ca cea mai grea misiune a celor care s-au trezit in postura de a gestiona brandul de tara, dupa ani buni in care nimeni nu si-a pus aceasta problema, a fost sa gaseasca in ghemul incalcit de informatii si ite firul matasos, lipsit de noduri, al drumului de urmat. Pornim desigur de la premisa ca aveau cel putin buna-vointa. Cred ca cea mai grea misiune a celor care s-au trezit in postura de a gestiona brandul de tara, dupa ani buni in care nimeni nu si-a pus aceasta problema, a fost sa gaseasca in ghemul incalcit de informatii si ite firul matasos, lipsit de noduri, al drumului de urmat. Pornim desigur de la premisa ca aveau cel putin buna-vointa.
Lipsea acel ABCD al pasilor mici sau mari, dar siguri al etapelor validate, acea paradigma - o margea mare, una mica, una mata, una transparenta - gata sa deseneze expresiv si armonic salba asocierilor fericite.
Le-a lipsit, le mai lipseste inca viziunea. Cu ce trebuie sa inceapa si unde trebuie sa ajunga. Un domn onorabil spunea ca pelicanul cu peste in cioc nu mai e o sfaraiala pentru etalarea imaginarului romanesc de secol 21. Nu stia insa ce e de pus in loc. Un alt cetatean respectabil confunda brandingul de natiune cu cel de tara.
Intr-un fel, pe buna dreptate, pentru ca reputatia unei tari e finalmente cea a oamenilor ei. Nu poti sa faci lobby pentru turism daca localnicii sunt predispusi la smecherii si matrapazlacuri. Resursele umane sunt si ele, in aceasta mare companie pe nume Romania, o veriga esentiala, usor lasata, ca atatea altele, pe mana unei cumnate de directoras, ruda saraca de la tara, convertita de nevoie la capitalism, dar de vizibila esenta comunista, si-n consecinta cu repere pe masura.
Drama resurselor umane si a valorilor rasturnate cu susul in jos a inceput in epoca academicienilor poftiti la canal si a continuat, dincolo de originea sanatoasa, cu santajul carnetul