Motto: Barack Obama: \"Faceţi să vă funcţioneze justiţia, ce aud la firmele americane despre România este legat de justiţie.\"
Democraţia nu e posibilă în absenţa statului de drept. Statul de drept nu există fără justiţie şi fără separarea acestei puteri de celelalte. Justiţia e de neconceput fără instanţa ei supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rolul instanţei supreme, organizată în patru secţii - două civile, una penală şi una de contencios administrativ şi fiscal - este, în principal, de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de Curţile de Apel şi a altor hotărâri, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Orice act de justiţie se loveşte într-un fel sau altul de Înalta Curte, de la banalele strămutări sau conflicte de competenţă, până la dosarele demnitarilor sau contestaţiile la licitaţiile pe bani publici. Iar doi dintre şefii celor patru secţii care o compun sunt cercetaţi sau judecaţi pentru grave acuzaţii de corupţie...
Povestea instanţei supreme este povestea întregii justiţii româneşti din ultimii 21 de ani. Ea începe la momentul evenimentelor din decembrie 1989, când Ion Iliescu l-a trimis pe tânărul locotenent tanchist Cătălin Voicu, azi senator în Parlamentul României, să supervizeze activitatea Parchetului General. Cum viza Voicu activitatea a povestit presei unul dintre procurori: "Ne-a spus că, din acel moment, cine nu execută ordinele va fi împuşcat. În timp ce ne vorbea, scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget, ameninţător. Ne era frică". Din această frică s-a născut reţeaua devotată sistemului puterilor post-decembriste. Sistem care n-ar fi jefuit România dacă nu s-ar fi simţit la adăpost, mai presus de lege. Reţeaua lui Voicu şi cele ale altora ca el, nedevoalate, încă, au instituit pentru "clienţi", după cele mai dure reguli mafiote
