Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electroputere, performeră la Bursă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 12 august 2008 ·

Titlurile societăţii craiovene au crescut săptămâna trecută cu aproape 65%, în ciuda faptului că firma a raportat o pierdere de 12,7 milioane de lei. Cifra de afaceri a crescut cu 28%, iar compania a anunţat că va contracta un credit de 70 de milioane de euro, pentru a dezvolta noi locomotive şi vagoane CFR. Valoarea tranzacţiilor efectuate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost în scădere cu 22,40% faţă de cea înregistrată în săptămâna anterioară, fiind de 105,65 milioane de lei. Lichiditatea a fost ajutată de titlurile SIF Transilvania şi de cele ale BRD - Groupe Societe Generale, acestea acumulând 12,95%, respectiv 11,37% din valoarea totală tranzacţionată. Cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare au însumat 35,49% din totalul schimburilor de la BVB, iar sectorul petrolier a reprezentat 12,95% din valoarea totală a tranzacţiilor. Toţi indicii bursieri s-au apreciat, creşterile fiind cuprinse între 5,11%, pentru indicele BET (valoarea de închidere a acestuia a fost de 6.337,66 puncte indice) şi 3,33%, pentru indicele BET-FI, care a închis săptămâna la valoarea de 35.852,30 puncte-indice. Cele mai mari aprecieri ale săptămânii au fost înregistrate de titlurile Electroputere (EPT), care au urcat cu 64,71%, urmate de titlurile Mechel Târgovişte (COS), care au câştigat 14,29%, şi de cele ale Mefin (MEF), cu o apreciere de 13,37%. Cel mai mult au scăzut acţiunile Bermas Suceava (BRM), care au pierdut 11,88%, urmate de cele de la Transilvania Construcţii (COTR), cu o depreciere de 7,74%, şi de cele ale THR Marea Neagră (EFO), care au scăzut cu 7,48%. „Creşterea economică din România este cât se poate de reală, în condiţiile în care pentru multe state din Europa există temeri de intrare într-o stare de recesiune. Într-un astfel de cadru propice este normal ca şi aşteptările privind performanţele financiare ale multor companii listate să fi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 7 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Se redeschide Transalpina. Atenție la restricții

Tribuna acum 11 ore
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri, Transalpina, va fi redeschis în 1 iunie. Reprezentanții CNAIR au anunțat că circulația va fi reluată în intervalul orar 08:00 - 18:00, existând și restricții de viteză. „În urma verificării stării drumului

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°