Într-un glosar al "noii limbi de lemn" cu siguranţă cuvântul "globalizare" ar sta la loc de cinste, alături, probabil de cuvântul"reformă". Ambii termeni ţinând de domeniul ideoliticului, al dictaturii ideologiei asupra cunoaşterii ştiinţifice.
Nu ştiu dacă atunci când a scris noua sa carte: "Viclenia globalizării"(*), profesorul Paul Dobrescu s-a gândit şi la acest lucru, dar, cu siguranţă, a avut în vedere riscurile pe care le atrag abordări simplist-triumfaliste care văd globalizarea, prin lentilele ideologiei, ca pe un panaceu miraculos: "Discutăm despre globalizare ca despre un proces în sine"¬ notează autorul, pentru a ne preveni numaidecât: "Observăm mai puţin conexiunea profundă dintre globalizare şi dezvoltare, faptul că globalizarea defineşte şi fixează cadrul economic al societăţii contemporane, particularităţile dezvoltării în zilele noastre."
O altă idee fixă, asupra căreia autorul previne în subtitlul cărţii ¬ "Asaltul asupra puterii americane" ¬ pune semnul egalităţii între globalizare şi "americanizare": "În general, globalizarea a fost descrisă în mod sărac. Drept un proces iniţiat de către cei puternici - state sau companii multinaţionale ¬ în propriul lor interes, adică în vederea realizării unor câştiguri cât mai mari." Numai că, iar la acest punct al discuţiei demonstraţia autorului este fără cusur, este riscant şi superfluu să se trateze fenomenul globalizării doar din perspectiva stimulului, al ofensivei marilor puteri, subestimând sau ignorând de-a dreptul răspunsul comunităţilor asaltate şi seduse de globalizare. "Când vorbim despre globalizare, va trebui să ne obişnuim cu ideea că este pe cale să apară chiar un clivaj în ceea ce priveşte înţelegerea şi stăpânirea proceselor de globalizare.
"Mai mult, globalizarea, pe care Statele Unite au gândit-o ca un mecanism prin care să îşi exercite pe termen lung stat