Cand au izbucnit primele revolte in Africa de Nord - Algeria, Tunisia- cineva a inventat sintagma „primavara araba" pe care multi au adoptat-o cu entuziasm. Adica, vezi doamne, tarile in cauza au inceput un drum triumfal spre democratie, libertate, drepturile omului etc. adica spre acele valori scumpe euro-atlanticilor. Dar evenimentele din Libia si Egipt au aratat clar ca lucrurile sunt mult mai complicate, ca democratia in sensul pe care i-l acordam noi este, inca, o fata morgana pentru asa-zisa lume araba, ca „primavara" s-a transformat intr-o veritabila iarna. Ceea ce se petrece de anul trecut in Siria confirma intrutotul acest regres regretabil. Asadar, sintagma „primavara araba" nu corespunde, cum se zice, „realitatii de pe teren": primavara nu este, de fapt, primavara si nici araba nu este pentru ca, cel putin, in tarile din nordul Africii unde au izbucnit revoltele arabii sunt doar o minoritate (15-20%). Aceasta imagine falsa provine dintr-o confuzie mai veche careia i-au cazut victima multi oameni; anume cea dintre arabi si musulmani. Este adevarat ca Islamul (credinta musulmana) a aparut in vechea Arabie (sec. VII. e.n.), ca arabii au raspandit-o in uriasele teritorii pe care le-au cucerit imediat dupa Mahomed (de la Indus pana la Oceanul Atlantic), ca primii adepti ai lui Mahomed au fost arabi dar nu mult dupa aceea numarul musulmanilor nearabi l-a intrecut cu mult pe cel al credinciosilor arabi. Astazi, de exemplu, tari musulmane ca Indonezia, Turcia, cele turcomane din Asia Centrala etc. au un numar nesemnificativ de arabi. Dupa statistici recente cam 15% din musulmanii raspanditi in toata lumea ar fi arabi; singura tara pur araba dar si pur musulmana se pare ca ar fi Arabia Saudita. Si totusi, in mentalul colectiv - al nostru si al multor altora - se pastreaza inca semnul egalitatii intre musulmani si arabi. Asadar, „primavara araba" nu este nici „prima