Marile castigatoare ale Oscarurilor nu sunt, intotdeauna, avantajate de o imediata intalnire cu publicul. Mai ales la noi, unde actioneaza, parca mai mult decat oriunde, magia lui Academy Awards cu Marile castigatoare ale Oscarurilor nu sunt, intotdeauna, avantajate de o imediata intalnire cu publicul. Mai ales la noi, unde actioneaza, parca mai mult decat oriunde, magia lui Academy Awards cu care ar incepe si s-ar termina lumea cinematografica. Raportarea distorsioneaza relatiile corecte. In imaginarul colectiv, filmul invingator trebuie sa fie ori o capodopera, ori macar sa ia ochii, sa crape de spectaculozitate. Fata de un milion de dolari (Million Dollars Baby, distribuit de Media Pro) nu este nici una, nici alta. La limita, nu despre box, sportul cel mai frecventat de cinematograf, inca inainte din preistoria sa, ar fi vorba. Este un film simplu, mai epurat, poate, decat toate cele semnate pana acum de fostul cow boy singuratic Clint Eastwood. "Inalbitorul trebuie sa miroasa a inalbitor si atat" spune, la un moment dat, personajul interpretat chiar de autor. Nu trebuie irositi banii, tot asa cum inutile sunt si podoabele, atunci cand vrei sa amintesti oamenilor cat de fragil poate fi succesul, intr-o lume, de fapt, in orice fel de lume, care nu a aflat esentialul: "Sa fii tare nu ajunge". Sunt printre primele cuvinte auzite de tanara dornica sa ajunga pe ring, de la cel care refuza, la inceput, sa o ia in grija sa. Omul stie ce stie dar ii scoti vorbele din gura cu clestele. Ceea ce nu auzim de la el, aflam prin intermediar, de la fostul luptator, acum un ingrijitor fara un ochi ("spala scuipatii altora") depozitarul secretelor batranului antrenor Franck Dunn (Clint Eastwood). "Fiecare are numarul lui dat de batalii, numai ca nu-l cunoastem". Iata o fraza pe care Dunn o poate gandi in sinea lui, dar pe care nu o va rosti niciodata. Are un alt cod de comunicare c