Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programe de colectare selectivă în trei staţiuni vâlcene

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iulie 2007 ·

Trei staţiuni din judeţul Vâlcea beneficiază de un program de colectare selectivă a deşeurilor provenite din ambalaje, susţinut printr-un parteneriat al autorităţilor locale din Băile Olăneşti, Băile Govora şi Călimăneşti cu firmele de salubrizare Urban şi Ecorom. Lansarea programului a avut loc în staţiunea Băile Olăneşti, în prezenţa autorităţilor locale din cele trei oraşe, precum şi a reprezentaţilor firmei Urban şi partenerului său în acest proiect, societatea Ecorom. „Programul presupune un efort conjugat al autorităţilor, societăţilor, dar şi al cetăţenilor din cele trei staţiuni. Urban are obligaţia de a colecta toate deşeurile pe care cetăţenii le depozitează în bateriile de plastic aduse de către Ecorom, care se va ocupa de acestea“, a explicat Cristi Popescu, reprezentat al Urban.

În Băile Olăneşti şi Govora au fost instalate, potrivit reprezentanţilor Ecorom, cinci baterii de colectare selectivă a câte trei containere pentru depozitarea sticlei, plasticului, respectiv hârtiei provenite din ambalaje. De asemenea, au mai fost distribuiţi 10.000 de saci pentru locuitorii celor două staţiuni, alături de pliantele care să le explice modalitatea în care colectarea se poate face. Pentru staţiunea Călimăneşti, iniţiatorii proiectului au prevăzut şase baterii de colectare şi au fost împărţiţi 15.000 de saci. Organizat sub sloganul „Fă diferenţa!“, programul din cele trei staţiuni vâlcene îşi propune educarea cetăţenilor în privinţa colectării selective a deşeurilor, care, potrivit organizatorilor, poate duce la o scădere a cantităţii de gunoi menajer pe care Urban o ridică şi implicit la scăderea costurilor acestui serviciu public.

Trei staţiuni din judeţul Vâlcea beneficiază de un program de colectare selectivă a deşeurilor provenite din ambalaje, susţinut printr-un parteneriat al autorităţilor locale din Băile Olăneşti, Băile Govora şi Călimăneşt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 28 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 20 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°