Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70% dintre "followerii" pe Twitter ai lui Lady Gaga sunt falşi

Publicat in Gandul, luni 27 august 2012 ·

Cântăreaţa americană Lady Gaga are aproape 30 de milioane de followeri pe platforma Twitter, însă numai 29% dintre aceştia sunt reali, se arată într-un raport întocmit de compania britanică Status People şi citat de dailymail.co.uk.

Compania a dezvoltat un program pentru depistarea conturilor frauduloase, care au un număr foarte mare de "followeri", şi a descoperit astfel că unul dintre conturile divei pop Lady Gaga este "bombardat" cu mesaje de la utilizatori care, practic, nu există.

Cântăreţul Justin Bieber se află pe aceeaşi poziţie cu Lady Gaga în ceea ce priveşte numărul persoanelor care îi urmăresc contul de Twitter, în timp ce cântăreţele Katy Perry, Rihanna şi Britney Spears au fiecare câte 20 de milioane de followeri.

În acest context şi bazându-se pe cifre concrete obţinute în urma studiului, reprezentanţii companiei britanice susţin că un procent semnificativ dintre aceştia sunt utilizatori imaginari.

Potrivit Status People, utilizatorii de Twitter se împart în trei categorii: falşi, inactivi şi activi. Proiectul britanicilor a fost dezvoltat după ce aceştia au constatat că unul dintre conturile pe care le monitorizau, cel al Louisei Mensch, membră a Parlamentului britanic din partea conservatorilor, are aproximativ 40.000 de "followeri" falşi.

"Un cont fals este setat pentru a urmări utilizatori sau pentru a trimite mesaje de tip spam. În mod normal, aceste conturi nu au followeri, dar urmăresc un număr mare de persoane. Un cont inactiv nu realizează, pentru o lungă perioadă de timp, niciun fel de activitate pe respectivul site de socializare. Este posibil ca acest gen de cont să aparţină unor persoane reale, pe care noi le caracterizăm mai degrabă drept consumatori decât furnizori de informaţie. Conturile bune sunt restul", explică Rob Waller, director executiv al companiei Status People.

Rezultatele acestei ana

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 51 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 37 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 7 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°