Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preotii de la Hadimbu dau sah Sfintei Parascheva

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 9 septembrie 2005 ·

Pelerinajul de aici atrage an de an din ce in ce mai multa lume. Ieri, circa 2.000 de oameni din toata tara au implorat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, scoasa pentru prima data afara. Staretul spune ca nu intelege de ce minunile de aici deranjeaza, aluzie facind la Mitropolie. Hramul Manastirii Hadimbu s-a transformat anul acesta intr-un pelerinaj care parca concureaza Sarbatorile Iasului. Pentru prima data, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasa din biserica in procesiune si depusa linga zidurile vechi, sub un baldachin decorat cu ghirlande din brad si flori la fel ca la marea Sarbatoare a Sfintei Cuvioase Parascheva. Toata manastirea a imbracat haine de sarbatoare, iar pe platoul din fata portii lacasului zeci de masini si autocare din Suceava, Bacau, Bucuresti, Iasi, Vaslui, Neamt, Vrancea sau Botosani stateau parcate in ordine, ca intr-o unitate militara. Desi nu s-a incheiat slujba, peste o mie de oameni fac coada linga locul imprejmuit unde vor fi ospatati cum se cuvine, cu bucate pregatite din vreme. Pe cele 20 de mese lungi de peste 10 metri, cu fete de mese albastre asternute peste ele, sint rinduite sute de castronele metalice si piini feliate in pungi, in asteptarea pelerinilor flaminzi. Oamenii au stat toata noaptea la slujba si s-au inchinat la icoana facatoare de minuni, iar acum sint osteniti, dar multumiti ca vor pleca cu inima mai impacata si ospatati pe saturate. "Este prima data cind vin aici, dar am auzit de acest loc acum 3 ani. Mi-am adus toata familia, copii, chiar si pe bunelul, sa ne rugam sa fim sanatosi. Sintem saraci, dar macar sanatate sa avem", spune Eugenia Apostol, din Vaslui, de care se apropie imediat doua fetite si un baietel cind vede ca cineva strain vorbeste cu mama lor. Sotul si batrinul tin loc la intrarea la masa, in timp ce ea sta la umbra zidului manastirii. Foarte multi copii Curtea interio

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 59 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 54 minute
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum o ora
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°