Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerii şi ziariştii, singurii care suferă după modificările aduse la Codul fiscal

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 4 august 2010 ·

Şefii de companii mari, româneşti sau multinaţionale, care primesc o mare parte din veniturile salariale pe contracte de tip PFA, şi ziariştii, una din cele mai mari categorii de angajaţi care primesc salarii pe contracte de drepturi de autor, sunt cei care vor avea cel mai mult de suferit de pe urma modificărilor aduse la Codul fiscal, spun specialiştii.

Guvernul a aprobat luni seară normele de aplicare ale ac tului normativ pentru modificarea Codului fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare şi care reglementează sistemul de taxare a angajaţilor plătiţi prin contracte de drepturi de autor şi de tip PFA. Astfel, angajatorii, care beneficiau de anumite facilităţi fiscale dacă foloseau astfel de contracte pentru remunerarea salaria ţilor, vor fi nevoiţi să ajungă la un acord cu angajaţii.

"Va fi o problemă în zona de management în companiile mari, nu numai din zona de IT, ci din toate sectoarele de activitate. La un leu primit de angajat, angajatorul plăteşte 0,85 de lei la stat. Nu im pozitul este problema, ci par tea de CAS, CASS şi şomaj, pentru că, de regulă, mana gerii au asigurări private şi vor prefera să încaseze o parte din venituri prin contractele de PFA atât timp cât nu vor plăti contribuţiile sociale", susţine Varujan Pambuccian, membru în Comisia IT din Camera Deputaţilor. El a mai precizat că angajaţii din sectorul IT din producţie, adică programatorii, nu sunt plătiţi, de regulă, prin contracte de tip PFA şi că această categorie nu va fi afectată de noile reglementări fiscale.

"Presa are însă o problemă serioasă, pentru că foarte mul te ziare aplică sistemul de plată a salariaţilor prin intermediul drepturilor de autor. Totodată, impactul cel mai mare va fi asupra salariilor mari ale angajaţilor din management, care nu ar avea vreo problemă dacă ar şti că vor primi pensii în funcţie de cât au contribuit", mai spune

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 4 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°