Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DIVIZIA NAȚIONALĂ/ Victorii ale gazdelor în primele trei meciuri din noul campionat de fotbal al Republicii Moldova. Vezi aici care sunt rezultatele!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 iulie 2011 ·

Sâmbătă a fost dat startul unei ediției cu numărul XXI a campionatului Diviziei Naționale. Primele trei meciuri s-au disputat la Orhei, Suruceni (Ialoveni) și Bălți.

PLOAIE DE GOLURI PE STADIONUL ORHEIAN

Eliminată prematur din preliminariile Europa League, premianta de bronz a ultimului campionat național a avut emoții în debutul campionatului intern.

Schimbându-și denumirea în Milsami-Ursidos, formația orheiană antrenată de românul Ștefan Stoica s-a confruntat pe teren propriu, în prima rundă, cu unul dintre cei mai incomozi adversari - Academia UTM Chișinău.

După ce brazilianul Ademar Xavier a înscris pentru gazde în minutul 28, „studenții" reușesc egalarea peste doar trei minute, când marchează prin Igor Lambarschi. În scurt timp, atacantul lui Milsami-Ursidos, Alexandru Golban readuce orheienii în avantaj, însă, în minutul 40, Radu Gânsari execută cu precizie o lovitură de la 11 metri, și protagonistele pleacă la vestiare cu o remiză pe tabela de marcaj - 2-2.

Pentru a nu rata victoria în prima etapă a noului campionat, gazdele au pornit hotărâte în atac încă din startul mitanului secund și, în minutul 59, jucătorul sud-american Garcia Caio a înscris golul trei al „vulturilor", care a fost și ultimul din acest meci. Astfel, Milsami obțin o victorie extrem de important în acest campionat și își anunță candidature pentru un loc pe podiumul de premiere al clasamentului final.

ERICK SACKEY - EROUL DE LA SURUCENI

Derby-ul suferinței, în care s-au confruntat două dintre cele mai slabe echipe din sezonul precedent, s-a disputant la complexul sportiv Sfântul Gheorghe din Suruceni. Echipa locală a profitat de faptul că formația din Costuleni nu a reușit să legitimeze până la ora meciului cei șapte debutanți din noul sezon și, a învins cu un prețios 2-1.

De fapt, toate golurile din acest meci a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 55 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum o ora
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°