Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România pierde din 2014 un loc de eurodeputat

Publicat in Mediafax, marți 19 februarie 2013 ·

România se află printre 12 ţări UE care vor pierde din 2014 câte un loc de eurodeputat, ţara noastră urmând să deţină 32 faţă de 33 în prezent, potrivit unui proiect aflat în lucru la PE care acomodează numărul aleşilor europeni cu prevederile Tratatului de la Lisabona şi aderarea Croaţiei.

De asemenea, Germania va pierde din 2014 trei locuri de europarlamentari, urmând să deţină 96 faţă de 99 în actuala formulă a legislativului european, potrivit proiectului adoptat marţi de Comisia pentru Afaceri Constituţionale a PE.

Alături de România, vor mai pierde câte un eurodeputat Grecia care rămâne cu 21, Belgia (21), Portugalia (21), Cehia (21), Ungaria (21), Austria (18), Bulgaria (17), Irlanda (11), Lituania (11) şi Letonia (8), precum şi Croaţia, care are în prezent 12 euro-observatori.

Parlamentul European va avea în total 751 de locuri, în conformitate cu plafonul stabilit de Tratatul de la Lisabona.

Cu excepţia Germaniei, celelalte mari state europene nu vor pierde niciun loc, astfel încât Franţa va rămâne cu 74 de locuri, Marea Britanie şi Italia cu câte 73, Spania cu 54, Polonia cu 51, Olanda cu 26 şi Suedia cu 20.

Celelalte ţări care nu vor pierde locuri sunt Danemarca (13), Slovacia (13), Finlanda (13), Slovenia (8), Estonia (6), Cipru (6), Luxemburg (6) şi Malta (6).

Această formulă de repartiţie a locurilor din Parlamentul European se bazează pe principiul că "nicio ţară nu obţine mai multe locuri şi niciuna nu pierde mai mult de unul".

Această formulă are şi cele mai mari şanse să treacă de votul în plenul Parlamentului European şi să obţină un consens al liderilor statelor UE la nivelul Consiliului European, necesare înainte de stabilirea cadrului legislativ pentru alegerile din 2014.

De asemenea, Comisia pentru Afaceri Constituţionale a propus şi ca în 2015 să se rediscute formula de repartiţie pe ţări a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 54 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 35 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 41 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°