Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Octav Calleya, ultimul discipol al marelui dirijor de talie mondială Celibidache

Publicat in Adevarul, luni 1 martie 2010 ·

Şi-a dedicat întreaga viaţă muzicii, concertele lui fiind cunoscute pe toate continentele. A avut ca parteneri de scenă monştri sacri ai artei interpretative. Născut în România, dar trăitor în Spania, marele dirijor Octav Calleya vorbeşte cu o dragoste evidentă pentru ambele ţări.

Pregătirea artistică de bază şi-a realizat-o la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, desăvârşindu-o apoi la Viena. De-a lungul timpului, a dirijat numeroase orchestre importante de pretutindeni. Este cunoscut însă în lume ca „dirijorul spaniol Octav Calleya“, deşi a crescut româneşte. Obligat fiind de porţile închise care i-au fost trântite în România, celebrul dirijor Octav Calleya a hotărât să părăsească ţara.

Din 1973 trăieşte în Spania. În urmă cu 37 de ani a plecat din Craiova spre o lume care a ştiut să aprecieze valorile. „M-am născut la Chişinău, dar familia mea sa s-a stabilit după război la Craiova. De 30 de ani locuiesc în Malaga. Sunt român prin naştere, spaniol prin adopţiune şi malaghenios des corasone, cum îmi spun spaniolii“, spune zâmbind maestrul.

Între trei concerte dirijorul îşi face timp pentru a da un miniinterviu ADS Craiova. Are o poveste de viaţă tumultoasă şi plină de învăţăminte. Calleya este unul din ultimii discipoli ai marelui dirijor Celibidachi. Un virtuos al baghetei, un pedagog desăvârşit şi profesor al Conservatorului Superior de muzică din Malaga, Octav Calleya mărturiseşte că este legat sufleteşte de Craiova: „Aici am copilărit şi tot aici am deprins tainele artei sunetelor“.

S-a perfecţionat în arta dirijatului cu Sergiu Celibidache şi Franco Ferrara. Recunoaşte că marele Celibidache l-a ajutat să se impună în lumea muzicală internaţională. „Mi-a spus într-o zi: «Calleya, studiază cu mine». Cu greu mi-a obţinut viza şi astfel am ajuns să studiez la Viena“, îşi aminteşte Octav. În 1973 a plecat în Spania, a obţinut numeroase prem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°