Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Graţiela Bârlă

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 aprilie 2004 ·

(fost candidat la Preşedinţie; azi, candidat la Preşedinţie)

Partidul Partidul Forţa Dreptăţii mă susţine în acest demers. Este o formaţiune nouă, pe care o creăm de la zero şi în care sper să aduc oameni care nu au făcut politică explicit, pînă în momentul ăsta. Reuşita campaniei trecute Dumneavoastră puteţi să-mi spuneţi dacă implicarea mea politică de acum patru ani a ajutat la ceva. Problema nu e strict a Graţielei Bârlă, ci a ceea ce poate să reprezinte ea la un moment dat. Iată, faptul că acum mai candidează o femeie şi nu se miră nimeni că îşi permite să candideze, într-o lume în care, la anumite niveluri, a face politică înseamnă a fi bărbat. Nu credeţi că e o victorie? Noutatea Eu cred că trebuie să existe într-o campanie electorală şi cineva care să exprime un punct de vedere altul decît al majorităţii. Pe mine nu m-a speriat nimic în viaţă, decît uniformizarea de gîndire şi de atitudine, ceea ce a devenit, în ultimii ani, aproape evident. Dacă vreţi, e expresia voinţei mele civice să le propun oamenilor liberi din această ţară să gîndească şi altfel. Poate ăsta este unul din motivele cele mai importante care mă hotărăşte să mă fac de rîs, cum credeţi dumneavoastră. Pentru că eu am învăţat ceva, din proverbele astea româneşti, care nu sînt tîmpite deloc. Uneori, ca să cîştigi, trebuie să pierzi. Asta chiar nu e o figură de stil. Tupeu? În ceea ce priveşte societatea asta, cred că am ajuns într-un punct unde îi ştiu punctele nevralgice, iar dacă i le cunosc, bănuiesc că e obligaţia mea de serviciu spre a atrage atenţia asupra lor şi a dori să le schimb. E vorba, pe de altă parte, de o strategie globală, eu sînt profund naţionalistă, adică eu cred că ar trebui să ajungem ca ţara asta să nu mai ajungă o ţărişoară de care ori rîde toată lumea, ori e dată pe statistici ca fiind

toată lumea. La înălţimea funcţiei de preşedinte poţi da verticalit

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°