De doisprezece ani ne-am obişnuit ca sfârşiturile de cicluri electorale să fie marcate de apariţia unor cărţi-analiză, rod al dialogului dintre doi intelectuali importanţi ai vremii noastre: Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş. În 1996 a fost Balul mascat, în 2000 Încet, spre Europa, în 2004, Schelete în dulap. Toate se constituie într-o excelentă istorie a tranziţiei româneşti, scrisă de doi "spectatori angajaţi" (un politolog american de origine română şi un foarte caustic analist), adepţi necondiţionaţi ai valorilor democraţiei de tip liberal şi susţinători frenetici ai integrării României în structurile euro-atlantice. Chiar dacă, la vremea apariţiei acestor volume nu toată lumea a fost încântată de radiografiile precise pe care Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mi-hăieş le-au făcut politicii dâmboviţene, nici contestări foarte vocale nu s-au făcut auzite. Distanţa (nu doar în kilometri) dintre Washington şi Bucureşti, acurateţea superioară a analizei, prestigiul ştiinţific internaţional al profesorului Tismăneanu, folosirea aproape în exclusivitate de surse deschise, necontestabile, de informaţie (presa, declaraţiile publice ale diverşilor oameni politici, relatarea unor discuţii ale autorilor cu lideri politici, necontestate ulterior de către aceştia), valorile democraţiei din perspectiva cărora erau elaborate interpretările (pe care niciunul dintre actorii politici onorabili nu îşi permite să le conteste deschis) au dat acestor cărţi o doză semnificativă de credibilitate, ele fiind un indicator cât se poate de precis al tendinţelor din viaţa politică românească.
Cortina de ceaţă, cel mai nou volum din această serie, are câteva particularităţi. În primul rând, a apărut la sfârşitul anului 2007, rupând simetria cu anii electorali. Apoi, statutul autorilor în percepţia celor implicaţi în jocul politic a suferit mutaţii majore. Vladimir Tismăneanu a ren