Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nepăsare: Află aici cum a pierdut Bazinul Olimpic un milion de lei

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

Bazinul de înot din Drobeta Turnu Severin este nefuncţional din 2009, pentru că responsabilii nu găsesc bani de reparaţii. Când au banii, nu reuşesc să-i păstreze şi îi pierd. De aceea, sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal se antrenează pe unde pot, prin ţară.

Câteva planşe format A2 au stat la baza pierderii fondurilor alocate pentru reparaţia Bazinului de Înot din Turnu Severin.

Acesta este unul din motivele invocate de reprezentantul Clublui Sportiv Muncipal care a pierdut 1.000.000 de lei, bani alocaţi de Autoritatea Națională pentru Tineret și Sport.

Conducerea CSM Drobeta crede că de la contestaţia depusă de una din firmele de construcţii, participante la licitaţie, a pornit totul.

“Una din societăţiile care au participat la licitaţie a depus contestaţie nu la noi aşa cum ar fi trebuit ci direct la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Contestaţia s-a bazat pe lipsa la documentaţie a unor planşe în format A2, planşe foarte mari, pe care noi ca autoritate contractantă nu am avut mijloacele tehnice să o punem la dispoziţie în format electronic şi atunci s-a făcut o specificaţie în acel sens ca acele planşe să fie ridicate de la sediul nostru.

Aceea contestaţie a fost găsită nefondată, iar procedura a durat cam o lună de zile”, a declarat directorul Clubului Sportiv Muncipal.

Conducerea clubului care administrează Bazinul Olimpic de Înot consideră că această contestaţie a întârziat procedurile şi nu au mai reuşit să încheie contractual.

“Probabil sunt contestatari de serviciu, atâta ştiu să facă, clar aici am avut o problema”,a adăugat directorul clubului.

Ce spun reprezentanţii firmei contestatare, citeşte în noul ADS Severin!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°