Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Hamid Karzai, dispus să dialogheze cu mollahul Omar

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 iulie 2009 ·

Liderul de la Kabul, Hamid Karzai, cere Occidentului să elaboreze o nouă strategie pentru stabilizarea Afganistanului, bazată pe dialogul cu talibanii. Sursa: Reuters

„Operaţiunile militare nu mai sunt de ajuns. Nu cred că sporirea numărului soldaţilor va rezolva problema”, a declarat sâmbătă Karzai, citat de publicaţia „The Sunday Times”. „Trebuie să ne implicăm în negocieri, să îi aducem înapoi pe cei care vor să se întoarcă, pe cei care au fost alungaţi de greşelile făcute de noi toţi. Ei sunt parte a acestei ţări şi trebuie rechemaţi”, a spus preşedintele afgan.

Promisiuni înaintea alegerilor prezidenţiale

Potrivit lui Karzai, chiar şi mollahul Omar este bine-venit la masa dialogului. Declaraţiile preşedintelui vin la scurt timp după ce secretarul de stat american, Hillary Clinton, „a întins o ramură de măslin militanţilor talibani care renunţă la violenţă”, remarcă „The Sunday Times”.

Hamid Karzai a promis că, dacă o să fie reales preşedinte, luna viitoare, va face din dialogul cu talibanii şi cu alte grupări rebele o prioritate a mandatului său. Scrutinul prezidenţial din Afganistan este programat pe 20 august.

Ostatic folosit într-o operaţiune de propagandă

Talibanii au difuzat ieri o înregistrare video cu o durată de 28 de minute, în care primul soldat american capturat în Afganistan cere retragerea trupelor străine din această ţară, transmite AFP. Conform propriilor declaraţii, ostaticul are 23 de ani, este originar din statul american Idaho şi fusese detaşat la o bază din provincia Paktika (sud-estul Afganistanului). „Am invadat o ţară independentă”, spune tânărul în înregistrarea respectivă. Autenticitatea acesteia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al armatei americane, care a calificat-o drept „un instrument de propagandă”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 38 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 23 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 7 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°