Tupeul tăricean al fostului premier iese la iveală cu fiecare ocazie. Deşi un elementar bun simţ ar trebui să-l îndemne spre clasica atitudine a „ciocului mic”, dealerul de maşini iese la rampă gătit cu papion şi dă lecţii de administraţie şi de politică.

Cea mai recentă - şi mai flagrantă - poziţie a sa este cea legată de FMI.

În pur stil orwellian, deputatul Călin Popescu încearcă acum să ne convingă de justeţea deciziei de a se renunţa la acordul cu FMI, în 2005, trecând sub tăcere faptul că, în realitate, FMI-ul a denunţat acordul, menţionând printre cauze şi adoptarea grăbită şi pripită a cotei unice de impozitare, care contravenea înţelgerilor anterioare. Şmechereşte, fără a se baza pe vreun document aferent, liderul liberal susţine că, după vreun an sau doi, oficialii FMI şi-ar fi făcut „mea culpa” şi i-ar fi spus că dacă ştiau că lucrurile vor merge atât de bine cu cota unică, nu s-ar fi opus introducerii acesteia.

Bref: fostul titular de la Palatul Victoria doreşte să ne convingă că lucrurile au mers foarte bine fără FMI şi că nici acum n-ar avea vreun rost să ne băgăm gâtul în jugul instituţiei de credit, pentru că bani s-ar găsi pe piaţă. Este invocat regimul de tristă amintire pe care fondul l-a impus României în anii în care ne-a monitorizat drastic. „Adio libertate socială şi economică!”, vrea să spună Tăriceanu, grozăvindu-se că a condus unicul guvern neasistat de FMI şi ce bine au mers atunci lucrurile.

Demonstraţia lui Tăriceanu este una de mai multe ori falsă. În primul rând, datorită faptului că relativa prosperitate economică, însoţită de o creştere semnificativă, nu s-a datorat politicii înţelepte a guvernelor conduse de el, ci unor acumulări în timp, realizate inclusiv de guvernările monitorizate de FMI. Strânşi cu uşa, guvernanţii n-au putut să dea drumul la robinetul cheltuielilor bugetare după cum le-ar fi dictat inte