Timişenii sunt convocaţi să răspundă dacă vor sau nu desfiinţarea judeţului Timiş. În timp ce în alte oraşe mari acţiunea s-a considerat ilegală, aleşii timişeni au hotărât – referendum în toamnă.
„Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul Timiş?” este întrebarea la care, pe 18 septembrie, timişorenii sunt chemaţi la urne să răspundă. Asta, deşi preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc susţine că hotărârea ar fi ilegală, întrucât nu există un proiect de lege privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, ci doar o dezbatere la nivel naţional pe acest subiect. „Am fi dorit un referendum cu titlul Timişoara-capitală a Banatului. Putem eventual formula întrebarea: Vreţi ca Timişoara să fie capitala Banatului în eventualitatea unui referendum?”, a declarat liderul CJT.
Ca pe vremea lui Carol
Organizarea referendumului se va ridica la costuri de peste 500.000 de euro, sumă care va fi decontată dintr-o rectificare de buget a CJ Timiş. Istoricul Ioan Haţegan spune că desfiinţarea judeţului Timiş şi autonomia Banatului nu este o iniţiativă neoportună, problema este doar că referendumul nu are un cadru legal. „În primul rând, referendumul nu are niciun cadru legal. Ideea în sine de a înfiinţa regiunea Banat nu inseamnă o pierdere. Este un fenomen istoric, ca un judeţ să reziste timp de 50-100 de ani, după care, în funcţie de guvernarea respectivă, să fie desfiinţat. Ca şi punct de referinţă pentru a analiza dacă iniţiativa este de bun augur, ar trebui să ne întoarcem în 1938, în domnia lui Carol I. Ar trebui să analizăm ce a însemnat pentru economia Banatului asta”, a explicat Haţegan.
Prefectul de Timiş spune că va verifica dacă proiectul de hotărâre este unu legitim şi în funcţie de baza legală după care a fost formulat, ar putea să îl atace în contencios. „Încă nu