Ne-am imaginat, oare, vreodată, felul în care ar fi sunat lucrările beethoveniene în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul vieţii artistului?
Ne-am imaginat, oare, lumea sonoră a muzicii lui Beethoven, aşa cum a gândit-o artistul, iar aceasta în cazul în care compozitorul însuşi, odată cu deprecierea auzului său, ar fi putut să perceapă lumea sonoră a propriilor sale lucrări, aşa cum le auzeau contemporanii artistului? Greu de răspuns.
Au încercat să o facă muzicienii formaţiei Camerata conduşi de dirijorul Iorgos Petrou; este directorul artistic al formaţiei, un muzician dinamic, puternic motivat în plan ideatic, profesional. La primul pupitru al ansamblului l-am reîntâlnit pe temerarul muzician originar din România, pe violonistul Sergiu Năstasă, concert-maestrul orchestrei Camerata, o importantă personalitate a vieţii muzicale a Athenei.
In cadrul a trei concerte, pe durata a trei zile succesive, melomanii greci au putut audia o integrală a lucrărilor concertante beethoveniene destinate pianului, destinate instrumentului de care dispunea la vremea respectivă compozitorul însuşi, aşa-numitul forte-piano.
Surprinzătoare arheologie sonoră
Un instrument de epocă construit în anul 1840 a fost achiziţionat şi restaurat la Londra, a fost transportat la Athena în vederea susţinerii acestui eveniment. Tocmai acest instrument a fost protagonistul celor trei concerte beethoveniene susţinute in celebrul Megaro Mousikis, Palatul Muzicii.
Gazda evenimentului – Palatul Muzicii.
Este o capodoperă arhitectonică ridicată în urmă cu peste două decenii, una dintre cele mai spectaculoase construcţii moderne închinate muzicii în zona sud-est europeană, un imens paralelipiped din marmură şi piatră albă; deţine trei săli de concerte dintre care una destinată spectacolelor de operă. Cea mai importantă dintre acestea, cu o capacit