Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul de credit riscă să ajungă obiect de muzeu

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 mai 2011 ·

Numărul cardurilor de credit active în România a scăzut în primele trei luni ale acestui an la aproximativ 10,5 milioane, nivel aproape similar cu cel din 2008. Declinul vine integral din zona cardurilor de credit care au atins cel mai mic nivel de când există pe piaţa din România. Portofoliul de carduri de credit valide aflate în circulaţie s-a redus în primul trimestru cu 181.348 unităţi faţă de decembrie 2010 şi cu 311.235 de carduri comparativ cu martie 2010. Astfel, la finele lunii martie existau 1,94 milioane de carduri de credite valide, număr minim înregistrat de când sunt datele disponibile, respectiv din martie 2008. Numărul cardurilor active era la finele primului trimestru cu 867.188 de unităţi sub nivelul din martie 2010, când au fost raportate 11,44 milioane de unităţi. Portofoliul de carduri valide aflate în circulaţie la finele lunii martie era format din 12,52 milioane de unităţi, în scădere cu 258.546 de carduri comparativ cu sfârşitul primului trimestru al anului trecut şi cu 60.379 de unităţi faţă de finele lui 2010.

"Portofelele electronice" prosperă

Pe de altă parte cardurile de debit, folosite de cele mai multe ori doar o singură dată pe lună atunci când se "scoate" salariul de pe card propsperă în continuare. Cardurile de debit au avut o evoluţie pozitivă în primul trimestru, atât faţă de finele anului trecut, cât şi comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce portofoliul de carduri de credit s-a redus semnificativ. Numărul de carduri de debit valide era la sfârşitul lunii martie de 10,58 milioane de unităţi, în creştere cu 104.654 de carduri faţă de decembrie 2010 şi cu 46.404 unităţi comparativ cu finele primului trimestru al anului trecut. Valoarea tranzacţiilor de plată cu carduri de debit a crescut în primul trimestru cu 19,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 3,56 miliarde de lei. Valoarea plăţilor cu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum o ora
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°