Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrebări şi răspunsuri în bolile infecţioase pediatrice

Publicat in Viata Medicala, joi 5 decembrie 2013 ·

La începutul acestei luni, Societatea Europeană de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), Universitatea „Transilvania“ din Braşov şi Facultatea de Ştiinţe ale Sănătăţii a Universităţii „Ben Gurion“ (Israel) au organizat la Braşov al şaselea curs ESPID şi al cincilea curs est-european şi mediteranean de boli infecţioase pediatrice. Prezentăm, în cele ce urmează, concluziile principalelor subiecte abordate în cadrul celor două zile ale acestui program educaţional dedicat medicilor pediatri, infecţionişti, epidemiologi, medici de familie şi generalişti. Reduc vaccinurile pneumococice pneumonia? În pneumonie, nu ştim cu exactitate care cazuri sunt cu pneumococ, fiindcă nu putem obţine culturi din plămân. Presupunem că pneumococul este important, dar nu ştim în ce proporţie ori dacă avem cu adevărat de a face cu o pneumonie sau nu, pentru că există un continuum între simpla infecţie virală şi punctul în care aceasta devine pneumonie. Apoi, nu este clar nici în ce măsură este vorba de un tip de pneumococ care să fie influenţat de vaccin. Deci nu putem spune cu precizie în ce situaţie se încadrează un anume caz, dar putem privi la impactul global al vaccinurilor pneumococice. Iar acesta arată că ţările cu rate crescute de vaccinare, mai ales cu vaccinuri noi, precum cel 13-valent, au obţinut o reducere importantă – cu 35–50% şi chiar mai mult – a pneumoniilor la copiii cu vârsta sub cinci ani. Aşadar, cu toate variaţiile şi definiţiile bolii, se constată un impact asupra tuturor cazurilor diagnosticate de obicei ca pneumonie. În plus, vaccinul reduce transmiterea bacteriei, astfel că se constată o scădere clară a cazurilor şi în rândul adulţilor, mai ales la vârstnici. Problema cu noile vaccinuri pneumococice, de când vaccinul pneumococic conjugat (PCV) heptavalent a redus atât de mult cazurile de boală, este că nu-i etic să compari un vaccin nou cu placebo, t

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 44 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°