La 13 mai 1943, ziarul Viaţa publica celebrul Manifest al Cercului literar de la Sibiu, scris de I. Negoiţescu şi semnat de Victor Iancu, Eugen Todoran, Cornel Regman, Ovidiu Drimba, Radu Stanca, Ion Oana şi Ştefan Aug. Doinaş, prin mijlocirea căruia tinerii scriitori îşi exprimau adeziunea la poziţia estetică a lui E. Lovinescu, disociindu-se de atmosfera fascizantă a momentului. Recitind acel text, recent retipărit în volumul Despre E. Lovinescu, apărut sub îngrijirea poetului Dan Damaschin, avem impresia că rîndurile lui se reîncarcă de o actualitate imprevizibilă, impresionantă. Mutatis mutandi, ele răspund, în bună măsură, preocupărilor, interogaţiilor, aspiraţiilor noastre, ale celor ce dorim ca literatura română să reintre, după decembrie 1989, pe drumul condiţiei sale naturale, să-şi recapete pe deplin conştiinţa de sine. Nu putem a nu recunoaşte o similitudine între criza produsă şi accentuată la începutul anilor '40, prin imixtiunea în planul literelor a ideologiei de extremă dreaptă, şi criza provocată de supremaţia, mult mai îndelungată şi cu consecinţe mult mai grave, a ideologiei comuniste, care a înrobit creaţia românească aproape 45 de ani. Nevoia unei clarificări de natură estetică şi morală apărea atunci, după cum apare şi acum, ca urmare a întreruperii unei evoluţii fireşti a procesului creator. Cuvintele de început ale Manifestului de acum aproape şase decenii par potrivite auzului nostru: "Se dezbate de cîtva timp în periodicele româneşti, care militează pentru atitudini, o problemă de supremă importanţă şi gravitate, sub semnul crizei care a mai bîntuit în trecut, aproape în aceleaşi limite, deşi părea că fericite soluţii de acum cîteva decenii nu vor mai putea fi tăgăduite. Problema intrată în discuţii aprinse şi purtate cu amploarea ce dă măsura însăşi a crizei e aceea a sensului în care trebuie îndreptată tînăra noastră cultură, nevoită