Un grad de îndatorare mai mare şi un avans mai mic au fost compensate de costuri ridicate Băncile şi-au relaxat, în primele trei luni ale acestui an, standardele de creditare pentru
Un grad de îndatorare mai mare şi un avans mai mic au fost compensate de costuri ridicate
Băncile şi-au relaxat, în primele trei luni ale acestui an, standardele de creditare pentru populaţie, dar se aşteaptă la o înăsprire a condiţiilor în perioada următoare.
În primul trimestru din acest an, băncile şi-au relaxat creditarea, dar au şi scumpit-o, potrivit bancherilor intervievaţi de Banca Naţională a României (BNR). Mai exact, în primele luni ale lui 2008, instituţiile de credit autohtone au permis un grad mai mare de îndatorare şi un avans mai mic la acordarea împrumuturilor.
Totodată, costurile creditelor au fost majorate prin dobânzi şi comisioane mai mari. "Factorii determinanţi au fost creşterea concurenţei bancare şi aşteptările privind evoluţia economiei", se arată într-un sondaj al Băncii Naţionale a României (BNR).
Cererea ipotecarelor va continua să crească
Totuşi, consultantul financiar Bogdan Baltazar apreciază că la nivelul pieţei nu a fost resimţită o relaxare a normelor de creditare în primul trimestru, iar scumpirea împrumuturilor a fost una uşoară. "Creşterile de dobânzi au fost neînsemnate. Mai degrabă au crescut comisioanele, cum ar fi cele de rambursare anticipată, întrucât băncile vor să-şi păstreze clienţii", ne-a explicat Baltazar.
Spre deosebire de România, în zona euro, standardele de creditare a populaţiei şi-au continuat trendul de înăsprire şi în primul trimestru al anului, se arată în sondajul băncii centrale.
Relaxarea standardelor de creditare din ţara noastră s-a resimţit, în principal, în cazul împrumuturilor acordate pentru achiziţia de locuinţe şi terenuri. Astfel, s-a putut constata o creşter