* După cum spun cei de pe la televiziuni, ne aflăm în vârf de sezon estival, ceea ce ar însemna că lunile de vară sunt iulie, august şi septembrie, altele decât cele pe care le învaţă copiii la şcoală, în clasele primare. Românii se află, cei mai mulţi, la mare, la noi sau prin alte ţări, unde e mai ieftin. Am găsit pe un vechi DVD de backup (din când în când ne facem copii de siguranţă ale textelor vechi, în caz de ceva) nişte scrieri de-ale noastre de prin vara lui 2003 (rubrica asta datează din toamna lui 2002). Le-am citit şi am rămas surprinşi: ce explozie de idei stupide, de emisiuni tâmpite, de prostii rostite cu convingerea că sunt vorbe de duh! Ce vremuri! Patimile politice de-abia se simţeau, economia duduia ca ochiul în capul mortului, Iliescu era preşedinte, Năstase premier (proaspăt operat de guşă!), Nicolae Văcăroiu preşedinte de Senat, românii luau credite fără girant, doar cu buletinul, ProTV o ţinea langa cu Nicu (poate vă mai aduceţi aminte, a fost o găselniţă bătută rău de soare în creştet, "Ca NICU la ProTV!"), Cătălin Radu Tănase transmitea ştiri despre crime, PrimaTV tocmai isprăvise un nou sezon de Big Brother, RealitateaTV era un postişor la primii paşi în viaţă, la fel ca B1TV, noaptea erau clipuri cu dudui despuiate, "Sună-mă, sunt fierbinte!", la jurnale se discuta despre apropiata aderare a României la NATO, Felix Voiculescu avea partidul PUR, Naţional TV se pregătea să fie lansat la apă (de fapt, la sucurile şi băuturile fraţilor Micula), alţii se pregăteau de "Cerbul de Aur", nu apăruse încă Antena3... Ce vremuri! Plus că eram cu toţii mai tineri şi mai vioi!
* Astăzi, în schimb, ce avem? Posturi multe şi sărace, emisiuni multe şi prostănace, că stăm şi nenorocim biata telecomandă (nici nu ne mai merge tasta "1", trebuie să punem pe "2" şi să dăm cu un canal în urmă, aşadar, ca să ajungem la Realitatea, pe 401, dăm întâi