Funcţionarii CNADNR acuzaţi că ar fi cerut şpagă staff-ului AC/DC, demişi în urma scandalului, s-au întors la lucru. Curtea de Apel Timişoara a dat câştig de cauză celor trei angajaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale – Agenţia de Control şi Încasări Nădlac, demişi în urma scandalului şpăgii AC/DC. Scandalul AC/DC s-a soldat cu demiterea a patru angajaţi ai CNADNR, însă trei dintre cei patru foşti/actuali angajaţi au câştigat procesele deschise împotriva deciziei de concediere, cheltuielile de judecată fiind trecute pe seama companiei, în urma deciziei date acum de Curtea de Apel Timişoara.
Procesele au fost câştigate pe rând, Elisabeta Miuţescu a primit o sentinţă irevocabilă în mai 2011, apoi a urmat Haliţchi Kasimir (septembrie 2011), Andreea Vlai fiind ultima care a câştigat irevocabil în faţa CNADNR, în decembrie.
Pe 2 iunie 2010, un membru din staff-ul celebrei formaţii AC/DC a reclamat faptul că angajaţi ai CNADR le-au cerut şpagă pentru a le permite trecerea spre Ungaria, după un concert la Bucureşti.
Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de la vama arădeană Nădlac au reuşit, din nou, să provoace un incident internaţional, cerând şpagă echipei tehnice care a însoţit formaţia AC/DC în România. Convoiul cu echipament al celebrei trupe a intrat în conflict cu angajaţii Companiei de Drumuri, la ieşirea din ţară. Aceştia au cerut pentru verificare rovinietele din perioada de şedere o solicitare, de altfel ilegală, după care au mai pretins şi o sumă de bani pentru a permite accesul în Ungaria. Drumarii de la Vama Nădlac nu sunt la prima abatere de acest fel, în urmă cu doi ani, ei aplicând aceeaşi metodă pentru convoiul cu iahturi de lux ale şeicului Qatarului.
Metoda "Rovinieta"
Controlorii de trafic ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au comis-o