Un preot din Gorj şi-a ridicat o biserică nouă pe un loc însemnat de Dumnezeu. Cel puţin aşa susţine slujitorul Domnului, care este convins că semnul divin a fost cel care i-a călăuzit paşii. A ales un loc din sat pentru noul lăcaş sfânt şi când a tăiat arborii să cureţe locul, o cruce a apărut într-un trunchi de copac.
Povestea locului ales de Dumnezeu începe în urmă cu câţiva ani, când preotul satului Moi a vrut să-şi ridice o biserică nouă la strada principală. A ales un loc lângă şcoală, pentru a-şi ridica lăcaşul sfânt. S-au apucat de treabă şi când au tăiat copacii pentru a curăţa locul, în mijlocul unui trunchi de copac a apărut o cruce. Acela, consideră preotul, dar şi enoriaşii care au dat o mână de ajutor la momentul respectiv, că a fost un semn de la Dumnezeu că locul ales este sfânt. „Am vrut să curăţăm locul ales pentru clădirea unei noi biserici şi când oamenii au tăiat un copac în mijlocul trunchiului a apărut acest semn, care cred că este trimis de Dumnezeu, semn că am ales un loc sfânt. Trunchiul l-am păstrat şi l-am sfinţit. Când am să termin biserica, am să aşez trunchiul în altarul bisericii”, spune preotul Gavril Bivolu, convins că semnul a fost trimis de Dumnezeu. Biserica se înalţă pe zi trece, iar povestea locului a rămas vie în amintirea preotului. Şi enoriaşii au crezut acelaşi lucru la vederea crucii apărute în trunchiul de copac. „Când am tăiat copacul în mijloc a apărut o cruce. Cred că e un semn de la Dumnezeu că locul ales de preot are ceva sfânt şi că este bun pentru ridicarea lăcaşului sfânt”, a confirmat un localnic, convins că Dumnezeu este aproape de ei.
Are nevoie de bani pentru terminarea lăcaşului sfânt
Ridicarea lăcaşului sfânt nu este lucru uşor, mai ales atunci când nu ai banii necesari. Preotul a reuşit cu mila lui Dumnezeu să ridice o parte din biserică, însă, mai are nevoie de bani pentru finalizarea lu