Nicolas Sarkozy nu doreşte să renunţe la politica „arabă” a Franţei, ci doar „să o adapteze schimbărilor” – iată declaraţia ce l-a precedat pe şeful statului francez în vizita sa din Tunisia, potrivit cotidianului tunisian Le Temps. Liderul de la Elysée a indicat că doreşte să păstreze legături „puternice” cu statele arabe (ceea ce nu exclude totuşi deschiderea mai mare a administraţiei sale faţă de Israel şi SUA, a ţinut să sublinieze Sarkozy). O dovedesc de altfel şi numeroasele sale vizite – şase în decurs de un an de mandat – în ţări din Maghreb precum Maroc ori Algeria.
Parisul înţelege însă şi să tragă foloase serioase de pe urma acestei politici. După ce a insistat că Franţa a găzduit şi conferinţa internaţională a donatorilor pentru Palestina, Sarkozy a asigurat că ţara sa va face încă şi mai multe pentru lumea arabă pe durata preşedinţiei Uniunii Europene. El nu a scăpat ocazia nici să readucă pe tapet principalul proiect european al Franţei faţă de această regiune a lumii – Uniunea Mediteraneană. În centrul vizitei se găsesc două mari probleme – imigraţia (Tunisia va semna, ca şi Senegal, Congo, Gabon şi Benin, un acord potrivit căruia sunt admişi doar imigranţii calificaţi) şi tehnologia nucleară.
Ca şi restul statelor maghrebiene, Tunisia va fi „de acord” să cumpere tehnologie nucleară franceză şi apoi francezii vor veni şi să construiască centralele nucleare. În schimb, Tunisia contează pe Franţa ca să se apropie de Uniunea Europeană, de ale cărei ajutoare are nevoie pentru a-şi susţine economia, notează Le Figaro. (E.F.)
Nicolas Sarkozy nu doreşte să renunţe la politica „arabă” a Franţei, ci doar „să o adapteze schimbărilor” – iată declaraţia ce l-a precedat pe şeful statului francez în vizita sa din Tunisia, potrivit cotidianului tunisian Le Temps. Liderul de la Elysée a indicat că doreşte să păstreze legături „puternice” cu