Moscova considera Marea Neagra drept “un lac rusesc”. Gazprom “mai eficienta decit Armata Rosie” in subjugarea Europei. “Nu o sa stau in genunchi in fata Rasaritului”. Afirmatii transante, dure, departe de obisnuitul limbaj diplomatic.
Presedintele Basescu este deja bine-cunoscut pentru declaratiile sale despre relatiile cu Rusia. Periodic Presedintele abordeaza acest subiect in stilul sau caracteristic; invariabil, urmeaza o furtuna in presa, Moscova pufneste nemultumita, toata lumea sare ca arsa, blogurile si forumurile incep sa duduie de indignari pro si contra. Oricum, nu dureaza mult, iar dupa vreo saptamina totul se linisteste si e dat uitarii. Asa s-a intimplat si cu ultimele declaratii legate de Regele Mihai, Antonescu si razboiul din est, rezultatele la bacalaureat si isteria “rapirilor” de copii preluind rapid capul de afis.
Din pacate, de fiecare data, natura relatiilor romano-ruse trece in planul secund, iar focusul se deplaseaza catre persoana Presedintelui si limbajul sau uneori prea colorat. Din pacate, de fiecare data, dintr-un motiv sau altul, presa creeaza imediat in jurul subiectului un fel de perdea de fum, polemica alunecind in derizoriu. Fie ca sintem in 2005, in 2008 sau in 2011 scenariul se repeta si tinde sa mascheze esenta problemei.
Frecvent uitam un lucru: Rusia nu este un stat simpatic. Este un colos pe care il privim prea de aproape pentru a ne simti in siguranta. Este un imperiu in refacere, o mare putere in convalescenta dupa ce a esuat intr-un razboi, fie el chiar si rece.
Din perspectiva unei “longue durée”, incepind cu secolul XVIII teritoriile romanesti au fost amenintate constant din trei directii, Turcia, Austria si Rusia; nimic surprinzator daca te uiti pe o harta. O zona inapoiata, divizata si saraca, aflata in vizorul unor mari puteri. O zona aflata la periferia si confluenta a trei modele culturale. @
