30-31 august 1986, - Băile Felix-Oradea
Un evreu fanatic iubitor de spiritualitate românească
Pe la ora 3 noaptea, plecăm spre Băile Felix. În holul hotelului „Termal”, un miliţian stă de vorbă cu un cetăţean. Când tata intră pe uşa hotelului, cetăţeanul, tuns scurt, sare în picioare, ia poziţia solemnă şi spune:
– Bună seara, ilustre geniu Adrian Păunescu! Permiteţi-mi să mă prezint. Sunt cetăţean israelian, mă numesc Adrian Auerbach şi, domnule poet, vă rog să-mi permiteţi să vă invit la un pahar de ţuică, în numele dragostei ce v-o port şi a faptului că m-am născut în România. Sunt bucuros, domnule poet, să pot da mâna cu dumneavoastră. Mă scuzaţi că sunt neras, de câteva zile, dar nu asta e important. Grav pentru noi, evreii plecaţi din România, este că procurăm foarte greu cărţile dumneavoastră, în Israel. Dau orice pentru un volum!
Tata zâmbeşte. Îl amuză comportamentul străinului, dar îi place că e un tip inteligent şi că-i iubeşte poezia. Israelianul se ţine scai, intră în lift cu noi şi avertizează că plăteşte în valută forte, doar să primească nişte cărţi. Tata răspunde: mai vedem, dar aveţi grijă ce prostii vorbiţi, că domnul miliţian o fi el prieten cu dumneavoastră şi cu mine, dar abia aşteaptă să ne toarne. Uşile liftului se închid, în timp ce miliţianul de pe fotoliu ne salută, ridicându-şi chipiul, cu puţină vinovăţie, semn că A.P. i-a citit gândurile. Pe Auerbach puţin îl interesează gestul miliţianului. El îşi continuă declaraţiile, cu frenezie (în timp ce liftul urcă hârâind şi sculând toţi bătrânii din hotel): ilustre geniu, sunt fericit că am putut pune mâna pe un aşa om. Omul vorbeşte serios şi, cu adevărat, îl atinge pe tata cu degetul, ca să nu credem că glumeşte. Se pare că românul israelian e foarte preocupat de interesul său, dacă, după cutremur, îşi urmează planul, imperturbabil. Ne despărţim, ameninţaţi de Auerba
