Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a cerut marţi seară şefului statului şi premierului Ponta să pună capăt discuţiei despre Pactul de coabitare, pentru că "suntem de râsul lumii".
"Ce să cercetăm? Nu mai cercetăm nimic, terminaţi-o odată toţi, Băsescu, Ponta, terminaţi-o cu acest pact, că suntem de râsul lumii", a spus şeful Senatului, într-o emisiune difuzată de Antena 3.
Citeşte şi: Băsescu vrea să rupă Pactul de coabitare. "Nu pot să stau la remorca unui mitoman cum e Ponta"
Crin Antonescu a mai afirmat că USL nu a câştigat "nimic" de pe urma încheierii Pactului de coabitare şi că această înţelegere a devenit "un pretext pentru acest circ zilnic".
"USL nu a câştigat nimic, aceasta este evaluarea mea, ştiu că ea diferă de a lui Victor Ponta şi de a altor colegi din USL, dar mi-o menţin. USL nu a câştigat nimic, USL a pierdut foarte mult din acest pact", a spus Antonescu.
După ce moderatorul a remarcat că Antonescu l-ar fi catalogat şi pe Victor Ponta drept clovn, liderul liberal a precizat că "în măsura în care vorbim despre pact, da. E un circ zilnic cu toţi cei care participă la el".
Totodată, Crin Antonescu a criticat şi implicarea Consiliului Superior al Magistraturii în discuţia privind Pactul de coabitare: "Am văzut un reprezentant al CSM care spunea aşa: «Se aude, textual, se vorbeşte că ar fi fost o înţelegere cu procurorii. Ooh..asta nu e frumos. Aşa încât, ia să facem noi o cercetare, în sensul să punem mâna pe text, pe pactul respectiv». Cum adică? Domnii şi doamnele de la CSM nu ştiu că a fost o înţelegere politică? Cum să nu ştie? Păi în momentul în care cu două luni înainte, domnul actual procuror general Tiberiu Niţu trece pe acolo la examen şi e sever taxat şi trântit şi respins, şi peste două luni magna cum laude trecut, acelaşi om săracu'. Doamnele şi domnii de la CSM n-au auzit că e o înţelegere politică în l