Potrivit specialiştilor, nicio activitate economică nu a reuşit să fie prosperă în anul 2010. Nici 2011 nu este privit cu speranţă. Foarte puţini patroni au scos profit, iar asta doar pe baza unor contracte considerate drept norocoase.
Anul care tocmai s-a încheiat a fost al doilea consecutiv în care economia gălăţeană a ieşit pe minus. Barometrul cel mai bun pentru măsurarea profitabilităţii afacerilor din Galaţi a rămas combinatul siderurgic.
Dependenţi de Arcelor
„Când producţia combinatului era la maxim şi economia locală era în floare. La sfârşitul lui 2008, a căzut producţia de oţel şi odată cu aceasta s-a prăbuşit şi economia. În 2009 şi 2010 combinatul a funcţionat la limita de supravieţuire aşa încât şi economia gălăţeană a avut probleme", ne-a explicat economistul Ionuţ Constan.
Interesant este că piaţa a cunoscut mari turbulenţe şi că au fost, pe acelaşi domeniu, firme care s-au prăbuşit, dar şi firme care au obţinut rezultate decente. Conform topului realizat de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii asta s-a întâmplat în imobiliare şi construcţii.
Marian Filimon, preşedintele PIMM Galaţi, consideră că în 2010 au fost sectoare de afaceri care au mers cu adevărat pe profit. „Întreaga economie este la pământ pentru că nimeni, şi mă refer la clasa politică, nu a făcut ceva concret prin care să sprijine economia", a declarat Filimon.
Cu toate acestea, au fost şi firme care au avut succes. „Societăţi ca Arcada şi Tancrad au reuşit să performeze, în timp ce domeniul lor, al construcţiilor, a regresat per ansamblu. Aşa este în fiecare domeniu de activitate economică. Nu au fost domenii profitabile, au fost în schimb patroni care au ştiut să se descurce", a mai punctat Filimon.
În topul Camerei de Comerţ din acest an doar trei agenţi economici au îndeplinit condiţiile de a intra în categoria firmelor foarte mari: Veg