Contribuabil salariat,care obţine şI venituri din chiriiÎnregistrează contractul la organul fiscal de domiciliu în 15 zile de la data încheierii; întrucât impozitul pe veniturile din cedarea
Contribuabil salariat,care obţine şI venituri din chirii
Înregistrează contractul la organul fiscal de domiciliu în 15 zile de la data încheierii; întrucât impozitul pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor nu este un impozit final, are obligaţia plăţilor trimestriale de impozit, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, precum şi obligaţia depunerii Declaraţiei speciale privind veniturile realizate, cod 200, până la data de 15 mai a anului în curs pentru anul fiscal expirat.
Salariat cu venituri suplimentare din drepturi de autor
Obligaţiile fiscale constau în depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală în 30 de zile de la data obţinerii contractului încheiat între părţi, şi depunerea Declaraţiei speciale privind veniturile realizate, cod 200, până la data de 15 mai.
Salariat (sau pensionar) şi obţine şi venituri din diferite activităţi (Gresie, faianţĂ)
Desfăşurarea activităţilor economice (producătoare de venituri) de către persoanele fizice se poate realiza numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare. O persoană care desfăşoară o activitate, oricare ar fi aceasta, are obligaţia obţinerii autorizaţiei de funcţionare şi înregistrării la fisc.
Salariat (de exemplu profesor) care dă meditaţii
Este necesară autorizarea acestora conform Legii nr. 300/2004 şi înregistrarea la organul fiscal în raza căruia îşi au domiciliul, ca şi persoana care desfăşoară activităţi independente.
Salariat care are şi autorizaţie PFA
Are obligaţia înregistrării la organul fiscal în 15 de zile de la data obţinerii actului legal de funcţionare, să efectueze plăţi anticipate trimestri