Un colier de mare valoare a fost furat în timpul Festivalului de Film de la Cannes, după cum a declarat astăzi pentru AFP, un reprezentant al casei elveţiene de bijuterii De Grisogono.
Incidentul se produce la doar o săptămână după furtul spectaculos al unor bijuterii Chopard, estimate la un milion de dolari. Purtător de cuvânt al casei de bijuterii a refuzat să facă alte comentarii asupra circumstanţelor producerii furtului şi a valorii bunului.
Problemă de inventar?
Casa de bijuterii din Geneva, De Grisogono, a organizat, marţi, în cadrul Festivalului de la Cannes, o recepţie la hotelul Eden Roc din Cap d'Antibes, în prezenţa a numeroase staruri.
Anterior, o sursă din poliţia de la Cannes a declarat că nu ştie încă dacă „este vorba de o pierdere sau de un furt”.
„Îi pierdem urma în Cap d'Antibes şi s-ar putea să fie vorba de o problemă de inventar”, a adăugat sursa citată, precizând că, în scopul anchetei, la cererea poliţiei, a fost depusă o plângere.
Potrivit presei franceze, colierul cu diamante furat este estimat la aproape două milioane de euro.