Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA VALUTARĂ Deprecierea euro, pozitivă pentru UE

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Euro a pierdut mult teren după ce investitorii și-au dat seama că Europa nu are niciun plan coerent și complet de soluţionare a crizei datoriilor suverane. Faţă de dolarul american, cotaţia euro a scăzut, ieri, aproape de 1,30 dolari pentru un euro, cel mai scăzut nivel în 11 luni.

Lipsa unui plan concret al liderilor Uniunii Europene pentru viitorul apropiat face posibil ca euro să continue să scadă faţă de principalele valute. Sveatoslav Mihalache, expert la Financial Brains consideră că în scurt timp moneda europeană poate coborî la nivelul de 1,288 dolari. Potrivit expertului investitorii sunt atenţi la emisiile importante de obligaţiuni efectuate de către Italia şi Spania. În cazul în care rata dobânzii va fi mai mică de 6% la aceste împrumuturi, aceasta poate avea efecte pozitive asupra cotaţiei euro care poate urca la 1,34-1,35 dolari.

Euro poate să coboare până la un curs de 1,20 de dolari

În acelaşi timp mai multe prognoze arată însă că euro poate să coboare înspre valoarea de 1,20 dolari în primul trimestru din 2012, ceea ce ar fi un lucru benefic pentru economia statelor UE, care astfel şi-ar putea majora vânzările.

„Prognoza noastră pentru sfârșitul anului este de 1,29 dolari pentru un euro. Nu văd niciun motiv pentru a o modifica. Deja discutăm despre ceea ce se va întâmpla în primul trimestru, și credem că tendinţa va continua, chiar dacă vor exista eforturi de a stabiliza cursul. Este posibil ca euro să mai piardă cinci cenţi faţă de dolar", a declarat Marc Chandler, strateg-șef pe piața valutară la Brown Brothers Harriman.

Pe piaţa internă nu se atestă însă o cerere ridicată de dolari, iar aprecierea monedei americane a fost influenţată de scăderea euro, Sveatoslav Mihalache, expert la Financial Brains.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°