Guvernul german a sprijinit proiectele prin care localitatea a ajuns să producă curent electric numai din resurse regenerabile. Localitatea din centrul Germaniei, regiunea Harz, este un model al viitorului. Oraşul are autonomie completă din punct de vedere energetic. Orăşelul Dardesheim se află în centrul Germaniei, în regiunea Harz, vestită pentru diversitatea şi frumuseţea ecosistemelor sale, dar şi pentru proiectele pe care le desfăşoară pentru a obţine energii regenerabile, scrie „Le Monde”. Locuitorii din Dardesheim, sau oraşul care merge cu soare, vânt şi apă, mai puţin de o mie de suflete, produc energie „verde” de 40 de ori mai mult decât consumă.
Orăşelul are autonomie energetică, iar panourile fotovoltaice se văd peste tot, pe acoperişurile şcolilor, deasupra cazărmilor de pompieri ori pe casele localnicilor. În faţa primăriei este amplasat un contor sofisticat pe care trecătorii pot citi la orice oră cantitatea de energie solară produsă în timp real, cât şi contribuţia pe care utilizarea acestui tip de energie o are la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Viceprimarul din Dardesheim, Ralf Voigt, susţine că oamenii de aici s-ar putea îmbogăţi dacă ar vinde surplusul de energie curată pe care o obţin cu ajutorul apei sau al vânturilor şi consideră că ingenioasele reţele eoliene, hidraulice ori solare sunt o adevărată comoară.
Energie verde de vânzare
Maşinile ecologice care circulă în Dardesheim sunt dotate cu baterii electrice, iar pe străzile oraşului pot fi văzute staţii de încărcare a acestor baterii.
Edilii au declarat că oraşul lor este primul din Germania care funcţionează sută la sută pe bază de energie verde, pe care o pot vinde, fiind produsă în exces, iar guvernul german a salutat această iniţiativă, pe care o consideră deja un model al viitorului în materie de obţinere