Am colonizat Europa şi sîntem deja renumiţi pentru asta. Nu există occidental care să nu fi auzit de noi. Am ajuns şi noi să ne transformăm, cum zice poetul, numele în renume. De exemplu, acum o lună şi ceva, cînd am fost la Madrid, mi s-a atras atenţia, încă de la aeroport, să fiu atent în supermarketuri, cînd scot banii să plătesc, că mi-i fură românii. Apoi aveam să aud de mai multe ori asemenea istorioare interesante cu conaţionali de-ai mei. Eu nu i-am întîlnit în astfel de ipostaze (e drept, nu m-am dus nici prin supermarketuri), dar i-am văzut pe la colţuri de stradă stînd cu mîna întinsă. Bineînţeles, nu toţi românii merg la furat sau la cerşit. Cei mai mulţi se duc să muncească la negru şi îi poţi vedea în multe oraşe europene adunaţi în acele locuri - un fel de tîrguri de oameni - unde se fac "recrutări de personal". De curînd, cu ocazia scandalului vizelor în Marea Britanie, s-a aflat că mai sînt unii care vor să ne detroneze de pe poziţia de lideri pe piaţa muncii la negru - bulgarii. Deocamdată, însă, sîntem cei mai tari. Desigur, sînt şi români care merg să muncească legal dincolo de graniţe. Dar nici situaţia aceasta nu este una de care să fim mîndri, pentru că muncile pe care le fac ei sînt în general necalificate (în construcţii sau agricultură), pe care cetăţenii ţărilor respective nu se prea înghesuie să le facă. Salariile cu care sînt plătiţi compatrioţii noştri sînt cu mult mai mici decît cele pe care le-ar lua occidentalii, dar toată lumea este mulţumită: şi angajatorii, care plătesc mai puţin, şi românii, care cîştigă cu mult mai mult decît ar face-o în ţară. Unii, după cum am văzut, sînt dispuşi chiar să şi moară pentru 800 de dolari. Ultimii oameni în Occident, românii truditori în străinătate întorşi în satul de unde au plecat sînt nişte oameni realizaţi. Numai că aspiraţiile lor rămîn minore, aşa cum au fost şi cele cu care au plecat