Cu egalul de pe Saint Denis din Paris (un rezultat deosebit pentru actuala garnitură a tricolorilor), România şi-a ratat ultima şansă de a mai spera măcar la barajul pentru calificarea la Mondialul din Africa de Sud. De altfel, ratarea o-biectivului s-a produs mai de mult, din era Piţurcă, când s-au pierdut lamentabil meciurile cu Lituania (de acasă) şi cu Austria. Aflat la numai trei partide la naţională, Răzvan Lucescu nu a reuşit să salveze ce spera să mai poată salva, dar a început formarea unei echipe pentru ca din toamna lui 2010 să atace viguros, cu şanse reale, preliminariile europenelor din 2012 din Polonia-Ucraina.
Unii conducători de cluburi au de-clanşat atacuri murdare la adresa na-ţionalei. În acest plin scandal, naţionala caută să rămână surdă şi să-şi vadă de drum. Deja după cele două victorii şi acest egal cu Franţa, team-ul tricolor a intrat în cea de-a doua grupă valorică, cea ce reprezintă un salt, care să sperăm că ne va ajuta la tragerea la sorţi pentru amintitele preliminarii europene.
Naţionala îşi urmează cursul, cu sau fără Adrian Mutu. S-au folosit în această campanie 38 de jucători din care noua conducere tehnică a folosit 18 jucători. S-a reuşit a se depista o serie de jucători, unii uitaţi, alţii nedescoperiţi. Meciul cu Austria are două obiective clare, de a confirma ascensiunea echipei, dar şi de a răzbuna înfrângerea de la Klagenfurt din prima manşă.
Confruntări
româno-austriece
8 3 3 2 13 - 9
dintre care oficiale 3 1 1 1 5 - 2
Confruntările româno-austriece au început acum 85 de ani, când pe 20 mai 1924, la Viena, echipa gazdă, în mare vogă în acea perioadă, a dispus de naţionala pregătită de Adrian Suciu cu 4-1. Din acea formaţie făcea parte şi jucătorul Braşoviei, Leopold Tritsch. Au urmat două meciuri dintr-o competiţie dispărută, ”Cupa Europei Centrale” pentru amatori. La Bucureşt