În politica românească s-a făcut şi se face sistematic o mare confuzie între calitatea de om politic şi de persoană publică mandatată cu o anumită răspundere de ordin administrativ.
Mai simplu spus, între politicianul sadea - activist cu o anumită funcţie în ierarhia de partid - şi aceeaşi persoană care priveşte o funcţie, de ministru, de exemplu.
Ei bine, o asemenea persoană, n-o să se poată, în condiţiile existente, delimita suficient de clar între responsabilităţile politice şi sarcinile publice, în aşa fel încât să le poată îndeplini corect pe ambele.
Cel mai adesea, va acţiona politic atunci când i se cer decizii administrative, şi administrativ, atunci când are de luat poziţii politice. Cel mai bine prins în această capcană îmi pare a fi dl Flutur. Vicepreşedinte al PNL, domnia sa a fost cooptat în guvernul Tăriceanu pe baza antecedentelor profesionale (a fost pădurar).
Faptul nu ar trebui să surprindă deoarece stricta sa specializare n-ar fi avut cum să împieteze asupra activităţii sale, în condiţiile în care se putea baza pe colaboratori competenţi şi serioşi. Dl Flutur s-a considerat însă principalul său colaborator, nemaiobosindu-se să-şi formeze o echipă. S-a aruncat de unul singur în faţă la toate provocările apărute. „Ministerul sunt eu!” - a proclamat ministrul, asumându-şi şi genocidul găinilor, şi pesta porcină, şi defrişările ilegale şi - mai ales - campania europeană. Nici o altă gură a ministerului nu s-a făcut auzită în acest an şi jumătate precum cea a dlui Flutur. Dar şi mai abitir i s-a auzit vocea în problemele politice care au acoperit sistematic zgomotul de fond produs de crizele din sistem. Ca-n bancul cu castravetele, ministrul a avut întotdeauna un cal de bătaie în PSD, pe care l-a veştejit pe unde-a apucat şi cam a apucat, culminând cu stupefiantă declaraţie făcută mai ieri cum că pregătirile pentru Uniunea Eu