Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea bune pentru Liga Naţională!

Publicat in Adevarul, luni 29 septembrie 2008 ·

Campioana Oltchim a învins fără probleme pe Rulmentul Braşov cu 31-25 Extrema Ramona Maier a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, marcând de 11 ori în poarta ardelencelor.

“Lăsaţi orice speranţă, voi care intraţi!” ar putea fi un slogan numai bun pentru suporterii campioanei Oltchim. Fanii handbalistelor din Râmnicu Vâlcea au primit încă un cadou din partea favoritelor: o victorie în faţa marii rivale Rulmentul Braşov cu scorul de  31-25. Dincolo de rezultat, campioana en titre a impresionat prin maniera de joc, iar tabela a redat la final cu fidelitate modul în care s-au disputant ostilităţile.

Practic, Oltchim a avut o viteză în plus şi a fost superioară la toate capitolele. Cu Ramona Maier în zi de graţie, gazdele nu aveau cum să se împiedice în faţa unei echipe care nu duce lipsă de jucătoare cu nume, dar care nu a reuşit, cel puţin deocamdată, să se omogenizeze.

Botezul focului pentru Rimanici

Partida de la Râmnicu Vâlcea a însemnat un adevărat botez al focului pentru antrenorii celor două echipe. Tehnicianul gazdelor, Ivica Rimanici, şi cel al Rulmentului, Herbert Muller, au stat pentru prima dată pe băncile echipelor lor la un derby.

Cei doi i-au înlocuit în această vară pe Gheorghe Tadici şi, respective, pe Mariana Târcă.Tot la capitolul noutăţi poate fi trecut şi debutul interului Carmen Amariei Lungu la Rulmentul Braşov. Amariei nu s-a mişcat deloc rău, chiar dacă nu a găsit întotdeauna cele mai bune soluţii pentru a desface apărarea gazdelor.

De cealaltă parte, a impresionat în mod deosebit Ramona Maier. Extrema Oltchimului a făcut practic tot ce a vrut cu defensiva adversă, spre disperarea antrenorului Muller. Evoluţii bune au reuşit şi Valentina Ardean şi Narcisa Lecuşanu, dar şi portarul Luminiţa Huţupan Dinu, ultima arătându-şi clasa în situaţii de unu la unu cu a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 30 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°