În minele de la Anina şi-au pierdut viaţa, în cei 213 ani de extracţie a cărbunelui, cel puţin 2.000 de oameni. Azi, tinerii anineni nu mai vor să audă de subteran. Istoria e pe cale de a În minele de la Anina şi-au pierdut viaţa, în cei 213 ani de extracţie a cărbunelui, cel puţin 2.000 de oameni. Azi, tinerii anineni nu mai vor să audă de subteran. Istoria e pe cale de a fi îngropată. Urmaşii minerilor au plecat la muncă în Occident. Am cunoscut la Anina un om care nu vrea ca trecutul acestui oraş să fie uitat. Deşi acum se întâmplă exact aşa ceva. Spune că până şi copiii foştilor mineri nu ştiu la ora asta mare lucru despre extracţia de cărbune. Aşa s-a apucat Cristian Mosoroceanu să scrie o carte în care arată toată istoria locului. Şi tot el colecţionează insigne, medalii, hărţi şi alte documente care "vorbesc" despre cele două secole ale mineritului aninean. Colecţionarul zice că, dacă nu ar cumpăra el de la localnici toate aceste lucruri, obiectele respective ar ajunge mai mult ca sigur la gunoi. Anina s-a numit iniţial Steierdorf. Localitatea a fost înfiinţată în 1773, pe vremea administraţiei austriece. La început, a fost o colonie muncitorească, formată din 43 de familii. Activitatea de bază era exploatarea lemnului. Istoria de aici s-a schimbat radical în 1790, când tăietorul de lemne Mathias Hammer a descoperit "o piatră neagră şi lucioasă", pe care a predat-o Oficiului Minier de la Oraviţa. S-a constatat că era vorba de huilă de cea mai bună calitate. Şi aşa s-a născut pe aceste meleaguri, începând cu 1794, o adevărată industrie a mineritului. Oamenii au săpat cele mai adânci puţuri din Europa. Era un puţ principal, de 870 de metri, plus două puţuri auxiliare, cu 250 de metri mai adânci. Dar au mai fost alte opt galerii, unele dintre ele vechi de 100 de ani, care se păstrează şi azi în bune condiţii. 1920 - anul fatidic pentru Anina Dacă vorbeşti de