Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. 24 de candidaţi ARD NU îndeplinesc condiţii de INTEGRITATE. Vezi cine a PICAT testul Monicăi Macovei

Publicat in Romania Libera, luni 22 octombrie 2012 ·

UPDATE Printre cei care nu au trecut testul criteriilor Monicai Macovei sunt primarul Devei, Mircia Muntean(PDL), Marinica Cazacu (PDL), Danut Liga (Forta Civica) si Stefan Pirpiliu (Forta Civica). Roberta Anastase, Elena Udrea si Ioan Oltean ar fi primit, luni, aviz favorabil de la comisia de etica a ARD, potrivit unor surse citate de HotNews.ro.

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, luni, că dintre candidaţii ARD, 24 de persoane nu ar îndeplini criteriile de integritate, iar opt dintre acestea au depus contestaţii care vor fi discutate în următoarele două zile şi a arătat că nu au ce căuta pe liste persoane care au greşit, potrivit Mediafax.

El a spus, într-o conferinţă de presă, că speră ca PDL să greşească mai puţin de această dată cu lista de candidaţi, menţionând că din cei 400 de candidaţi, 24 nu îndeplinesc criteriile de integritate.

"Din cei 24 sunt opt contestaţii şi restul au fost respinşi. Contestaţiile vor fi discutate în două. Sunt oameni asupra cărora au planat suspiciuni grave sau incompatibilităţi certe, e clar că nu vor mai fi (pe listă - n.r.)", a precizat Dorin Florea după şedinţa BPN al PDL.

El a arătat că se bucură că PDL face o analiză a candidaturilor şi că în România candidaturile "nu mai trebuie să fie un circ sau apanajul unor oameni care cred că în România se poate ajunge orice".

"La nivelul de mediocritate, la nivelul de isterie care caracterizează România este absolut necesar ca fiecare partid responsabil să-şi facă analiza candidaţilor. O face PDL de ani buni, a greşit şi în trecut de câteva ori, să sperăm că acum va greşi mai puţin", a precizat Dorin Florea.

El a arătat că cele opt contestaţii urmează să fie judecate "faţă în faţă cu persoanele respective". "Un om care a greşit în faţa electoratului, un om care-şi pune interesul personal mai presus de ceea ce înseamnă România astăz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 30 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 44 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°