Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziarişti aruncaţi în închisoare pentru complot antiguvernamental

Publicat in Jurnalul, luni 7 martie 2011 ·

Şapte jurnalişti turci au fost condamnaţi, în ultimele 24 de ore, pentru “complotarea în vederea răsturnării guvernului” de la Ankara, tentativă care a avut loc în urmă cu doi ani.

Potrivit Uniunii Jurnaliştilor Turci, 54 de ziarişti sunt arestaţi pentru aceleaşi acuzaţii şi alţi nouă au fost reţinuţi săptămâna trecută. Doi reporteri de investigaţii şi autori ai mai multor cărţi despre activităţile secrete ale unor instituţii ale statului au fost condamnaţi duminică pentru apartenenţă la o grupare teroristă şi instigare la ură.

Luni au urmat alţi cinci – un scriitor şi patru reporteri de la site-ul Odatv – găsiţi vinovaţi pentru aceleaşi capete de acuzare. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, alţi trei jurnalişti au fost aruncaţi după gratii după ce au fost găsiţi vinovaţi de apartenenţă la o grupare ultranaţionalistă (Ergenekon) şi de complotarea împotriva guvernului.

Potrivit unor surse, aceşti jurnalişti sunt de origine kurdă, iar relatările lor “antiguvernamentale” au fost despre un protest interzis de autorităţile de la Ankara, protest organizat de Partidul Muncitoresc din Kurdistan (condus de Abdullah Ocalan). “Comisia Europeană urmăreşte cu îngrijorare recentele acţiuni ale poliţiei împotriva jurnaliştilor”, a declarat joia trecută comisarul european pentru Extindere, Stefan Fuele. De altfel, în raportul său de evaluarea a progresului Turciei pentru aderarea la Uniunea Europeană, Fuele a evidenţiat numărul uriaş de procese deschise în ultimii patru ani împotriva jurnaliştilor, precum şi cazurile a sute de oameni, majoritatea militari de rang înalt, academicieni şi politicieni, care au ajuns în faţa justiţiei pentru “presupuse comploturi împotriva guvernului”, informază Reuters. “Fiind o ţară cu statut de candidat la UE, ne aşteptăm ca Turcia să implementeze principiile democratice şi să permită dezbaterile publice”, a adăugat Fuele. Organ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

VIDEO Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă

HotNews acum 31 minute
Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a Eurovision a fostcâștigat de Nemo, reprezentantul Eleveției, care a obținut 591 de puncte, cu melodia „The Code”. Artistul a spart trofeul din sticlă la scurt timp după ce l-a primit. Nemo a spart trofeul câ

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 29 minute
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 48 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 2 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron, despre invazia rusă din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război“ VIDEO

Adevarul acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a susținut că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă dacă Moscova va străpunge liniile frontului, a declarat recent că speră că nu se va întâmpla acest lucru.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°