Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Inspecţiei Muncii: Nu sancţionăm firmele care îşi plătesc angajaţii la „gri“ pentru că nu intră în atribuţiile noastre

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 decembrie 2011 ·

Inspecţia Muncii nu poate sancţiona firmele care îşi plătesc angajaţii cu salariul minim pe economie în contractele de muncă şi le dau o diferenţă în bani "la gri", pentru că acest lucru nu intră în atribuţiile instituţiei, spune Nicolae Dantes Bratu, şeful Inspecţiei Muncii.

La nivelul anului 2009, evaziunea fiscală din munca la negru era estimată la peste 21 mld. lei (5 mld. euro), adică 4,3% din PIB, din neîncasarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, potrivit raportului din 2011 elaborat de Consiliul Fiscal.

"Atribuţiile instituţiei noastre sunt de control. Tot ce putem face este să vedem dacă se respectă baza legală, adică dacă angajatul primeşte salariul minim. Atribuţiile noastre se opresc la respectarea cerinţelor acelui salariu minim, atât şi nimic mai mult. Nu putem sancţiona angajatorii dacă îşi plătesc angajaţii la nivelul salariului minim", a spus ieri inspectorul general de stat Nicolae Dantes Bratu în cadrul unei conferinţe de prezentare a activităţii Inspecţiei Muncii din 2011. El a mai spus că, în urma centralizării datelor culese de Inspecţia Muncii, se vor furniza statistici privind ponderea salariilor minime pe economie în totalul salariilor din România.

În prezent, 790.677 de angajaţi români câştigă mai puţin de 700 de lei brut pe lună (valoarea salariului minim pe economie, care s-a majorat recent de la 670 de lei la 700 de lei), iar 125.000 dintre aceştia sunt bugetari, potrivit datelor de la Ministerul Muncii.

Răspunsul Inspecţiei Muncii, o instituţie menită să combată munca fără forme legale, aduce din nou la suprafaţă modalitatea defectuoasă prin care actualul Guvern vrea să colecteze venituri la buget. Pe de-o parte, creşterea taxelor şi a contribuţiilor sociale aferente salariilor (la un salariu net de 1.000 de lei primit de angajat, costul total al firmei se ridică la 1.760 de lei), rep

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 48 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°