Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Akshaya învaţă pictură la Hunedoara

Publicat in Adevarul, luni 18 mai 2009 ·

Indianca îşi petrece prima vacanţă în afara ţării sale. Premiată la un concurs naţional de pictură, învaţă tehnica acuarelei la Hunedoara. Profil

Născută - 19 aprilie 1993

Educaţie - studiază în clasa a 10-a, la un liceu din vestul Indiei

Performanţă - locul al patrulea la un concurs naţional de pictură

Akshaya Krishnamoorthy se află în România de trei săptămâni, fiind pentru prima oară într-o ţară europeană. A venit într-o vacanţă de aproape o lună pentru a-l vizita pe tatăl său, directorul de producţie al Arcelor Mittal Hunedoara. De fapt, Akshaya a văzut cam toată peninsula indiană, despre care spune că este uriaşă, însă nu a trecut niciodată hotarele acesteia pentru a vizita o altă ţară. Aşa că, prin comparaţie, susţine râzând, într-o engleză cu accent specific vorbitorilor de dialecte indiene, că tot ce vede la Hunedoara i se pare foarte mic.

Lecţii de pictură lângă Castel

„E mai uşor să te ocupi de un loc mai micuţ. Îmi plac asemenea oraşe, oarecum intime, pentru că îţi dau o senzaţie de confort. Bănuiesc că aici toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, iar ăsta este un lucru minunat. În India chiar şi oraşele medii sunt mult mai mari decât Hunedoara, având câteva sute de mii sau chiar un milion de locuitori. Sunt foarte multe clădiri cu zeci de etaje, aşa că, tu însuţi ajungi să te simţi aproape neînsemnat”, a mărturisit Akshaya.

În atelierul de lângă Castelul Corvinilor, adolescenta studiază, de câteva zile, tehnica acuarelei cu artistul plastic Constantin Zgâmbău, până acum singurele metode abordate fiind cele care permit utilizarea vopselelor pe bază de ulei şi cele acrilice.

Acuarela este mai dificilă

În timp ce încearcă să reproducă imaginea unei porţi şi a unor ziduri vechi, Akshaya povesteşte că găseşte tehnica acuarelei ceva mai dificilă, pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 16 minute
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

live Dennis Man și Valentin Mihăilă joacă acum pentru promovarea în Serie B! A început Bari - Parma

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , meci contând pentru etapa a 36-a din Serie B, a început de la 19:00 și este transmis liveTEXT de către GSP.ro. Bari (4-2-3-1): Parma (4-2-3-1)*

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 3 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°