Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se caută soluţii pentru regândirea centrului Zalăului

Publicat in Adevarul, marți 23 iulie 2013 ·

Primăria Municipiului Zalău demarează un concurs de soluţii pentru remodelarea centrului oraşului. Concursul se adresează arhitecţilor şi este dotat cu premii în valoare de 54.000 de lei.

Concursul organizat de municipalitate urmăreşte să găsească cea mai bună soluţie pentru reamenajarea şi regândirea zonei centrale a oraşului, cu acea zonă pietonală ce se va face în locul străzii Unirii şi cu alte schimbări ale utilităţii şi aspectului actual al zonei. Banii pentru concurs sunt asiguraţi printr-un proiect câştigat de primărie, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar în organizare beneficiază de parteneriatul Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Transilvania.

Proiectul vizează remodelarea spaţiului public central al municipiului Zalău format din Piaţa 1 Decembrie 1918, strada Unirii şi include şi pasajul dinspre Bulevardul Mihai Viteazu şi Piaţa Iuliu Maniu, inclusiv zonele adiacente.

Pentru înscrierea în concurs şi detaliile de participare, cei interesaţi trebuie să urmărească în principal anunţurile şi documentaţia postate pe SEAP, după a doua jumătate a lunii iulie 2013. Informaţii se pot primi şi de la sediul Primăriei Municipiului Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr 3, Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, telefon 0260-610550, interior 247 şi 136.

Se acordă premii în valoare totală de 54.000 lei. Premiul I este în valoare de 25.000 lei, premiul II este în valoare de 18.000 lei, iar premiul III se ridică la 11.000 lei.

Trebuie precizat că alegerea unei soluţii nu va însemna, în mod automat, şi punerea ei imediată în practică. După cum a precizat în urmă cu câteva săptămâni primarul Radu Căpîlnaşiu, în bugetul local nu sunt bani în acest an nici măcar pentru studiul de fezabilitate, cu atât mai puţin pentru lucrările de reamenajare propriu-zise. Edilul a explicat că, după studi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 14 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°