Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor
Ambulanţa, în prag de colaps
Sursa: Ziarul Ceahlaul
Romaşcan arestat pentru corupţie sexuală
Cu câteva zile în urmă un romaşcan de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti cu mandat de arestare preventivă pentru acuzaţia de corupţie sexuală, perversiuni sexuale cu minori şi ultraj contra bunelor moravuri. Tânărul îşi ademenea victimele, copile între 7 şi 11 ani cu dulciuri, le ducea apoi în scări de bloc, unde le oblige să întreţină relaţii sexuale. Ultima victimă, o fată de numai 7 ani a fost ademenită în scara unui bloc pe 22 iulie, unde agresorul a supus-o la perversiuni sexuale.
Sursa: Ziarul de Roman
E.On macină nervii consumatorilor
Locuitorii oraşului Roznov şi ai comunelor din împrejurimi se plâng tot mai des de penele de current pe care societatea de distribuţie a energiei electrice le trece cu vederea. Dacă în Săvineşti oamenii se plâng că li se ia curentul şi de 18 ori într-o singură zi, nemţenii din Roznov au parte şi de 200 de întreruperi ale energiei electrice în 24 de ore. În aceste condiţii aparatura electrocasnică riscă să devină deşeuri reciclabile, fără ca cineva să achite vreo despăgubire.
Sursa: Realitatea Media
Peştele Lateşului, salvat de pompieri
Căldurile excesive din ultima perioadă au pus în pericol fondul piscicol din iazul Lateş, unul dintre cele mai mari din Neamţ. Proprietarul acestuia a intrat în panică văzând că peştii ies la suprafaţa apei fără oxigen, şi a solicitat ajutorul pompierilor pentru a-i salva. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat cu o motopompă pentru a aera apa şi a limita pierderile. Lacul Lateş este populat cu crap, ştiucă şi şalău.
Sursa: Monitorul de Neamţ
Grevă la Centrul de Transfuzii
Cadrele med